acum 2 zile
Ronnie O'Sullivan, victorie cu 10-1! Toate rezultatele din primul tur
S-a încheiat primul tur de la Campionatul Mondial de Snooker. Favoriții au căzut pe capete, în frunte cu finaliștii de anul trecut, care au părăsit competiția după doar un meci. Ronnie O’Sullivan, principalul favorit, și-a respectat blazonul și s-a impus cu 10-1 în fața lui Jackson Page.
Toate rezultatele din turul inaugural:
- Luca Brecel – David Gilbert 9-10
- Robert Milkins – Pang Junxu 10-9
- Ali Carter – Stephen Maguire 7-10
- Shaun Murphy – Lyu Haotian 10-5
- Mark Selby – Joe O’Connor 6-10
- Kyren Wilson – Dominic Dale 10-1
- John Higgins – Jamie Jones 10-6
- Mark Allen – Robbie Williams 10-6
- Judd Trump – Hossein Vafaei 10-5
- Tom Ford – Ricky Walden 10-6
- Zhang Anda – Jak Jones 4-10
- Mark Williams – Si Jiahui 9-10
- Gary Wilson – Stuart Bingham 5-10
- Barry Hawkins – Ryan Day 8-10
- Ronnie O’Sullivan – Jackson Page 10-1
acum 7 zile
Mark Selby, out din primul tur! Hossein Vaffaei se revoltă: "La Crucible miroase în ultimul hal!"
Competiţia de la Crucible a început furibund, iar finaliştii de anul trecut au fost eliminaţi. Luca Brecel a fost eliminat de David Gilbert, scor 9-10, în timp ce Mark Selby a cedat cu 6-10 în faţa lui Joe O’Connor.
Nu lipsesc nici controversele de la Crucible. Hossein Vafaei a fost dezlănţuit după eliminarea de la Campionatul Mondial de Snooker spunând că turneul ar trebui mutat pentru că sunt condiţii foarte proaste:
“Istoria e importantă, dar nimeni nu investeşte nimic în infrastructura de la Crucible. Vrem să mergem într-un loc în care să ne simţim bine, confortabil. Dacă te plimbi în jurul Crucible, miroase în ultimul hal. Sunt sincer, nu exagerez, totul e atât de rău aici.
Mergem în alte ţări la turnee importante şi simţim diferenţa, suntem trataţi cu totul altfel, iar totul străluceşte şi e de o curăţenie absolută. Dacă mă întrebaţi dacă aş mai reveni aici, răspunsul e “Nu!”.
Ştiţi cum arată sala de antrenament de aici? E ca un garaj. Vin eu dintr-o ţară fără tradiţie în snooker şi văd tot ce e în neregulă aici, de ce nimeni nu face nimic? Tot ce spun e adevărat, fără exagerări”, a spus iranianul.
VEZI VIDEO O’CONNOR ÎL ELIMINĂ PE SELBY:
Rezultatele din primul tur de până acum:
- Luca Brecel – David Gilbert 9-10
- Robert Milkins – Pang Junxu 4-5
- Ali Carter – Stephen Maguire 7-10
- Shaun Murphy – Lyu Haotian 10-5
- Mark Selby – Joe O’Connor 6-10
- Judd Trump – Hossein Vafaei 10-5
- Tom Ford – Ricky Walden 10-6
- Zhand Anda – Jak Jones 4-10
- Mark Williams – Si Jiahui 5-4
- Gary Wilson – Stuart Bingham 5-10
Se anunţă una dintre cele mai interesante ediţii de la Campionatul Mondial de Snooker, una în care Ronnie O’Sullivan poate obţine al optulea titlu, ceea ce ar însemna un record absolut.
Campionatul Mondial de Snooker 2024. Ronnie O’Sullivan vrea să scrie istorie
De altfel, atenţia gravitează în jurul lui Ronnie O’Sullivan, cel care a câştigat două dintre cele trei turnee din “Tripla Coroană” a snookerului în acest sezon: UK Championship şi Mastersul de la Londra.
ADVERTISEMENT
Dar, competiţia de la Crucible este cea mai dificilă din calendar. Sunt 17 zile de anduranţă, şi nu sunt mulţi sportivii care reuşesc să îşi menţină cel mai bun joc pe parcursul competiţiei.
Luca Brecel deschide balul cu David Gilbert!
Judd Trump, Mark Selby şi Mark Allen sunt jucătorii creditaţi cu cele mai mari şanse de a-i “fura” trofeul lui Ronnie, englezul fiind favoritul principal al acestei competiţii. Deţinătorul titlului este Luca Brecel.
ADVERTISEMENT
Cum arată tabloul competiţiei:
- Luca Brecel – David Gilbert
- Robert Milkins – Pang Junxu
- Ali Carter – Stephen Maguire
- Shaun Murphy – Lyu Haotian
- Mark Selby – Joe O’Connor
- Kyren Wilson – Dominic Dale
- John Higgins – Jamie Jones
- Mark Allen – Robbie Williams
- Judd Trump – Hosein Vafaei
- Tom Ford – Ricky Walden
- Zhang Anda – Jak Jones
- Mark Williams – Si Jiahui
- Ding Junhui – Jack Lisowski
- Gary Wilson – Stuart Bingham
- Barry Hawkins – Ryan Day
- Ronnie O’Sullivan – Jackson Page
Aşa cum suntem deja obişnuiţi, turneul se dispută la două mese până în faza semifinalelor. Vor avea loc trei sesiuni zilnice, de la ora 12:00, 16:30 şi 21.00. În primul tur, se joacă în sistemul cel mai bun din 19 frame-uri, primul la 10.
• Dușmanul lui Adi Mutu de la CFR Cluj l-a dat pe spate pe Sorin Cârțu: „A fost cheia echipei”
• Marius Șumudică a dezvăluit cel mai tare contract din carieră. „Am semnat în piscină!”. Ce a răspuns când a fost întrebat dacă Șucu are piscină!
• Gigi Becali, show ca pe vremuri în direct la Fanatik SuperLiga: ”Dan Petrescu e la degetul meu mic. Sunt antrenor de Manchester acum”
• Gheorghe Hagi laudă FCSB după ce a devenit campioana României: „A dominat campionatul. Echipa cea mai bună“
ADVERTISEMENT
Câştigătorul ia 500.000 de lire sterline
Fondul de premiere de la ediţia din acest an este de 2,395,000 de lire sterline. Câştigătorul va pleca acasă cu 500.000 de lire sterline, în timp ce break-ul maxim de 147 de puncte este recompensat cu 15.000 de lire sterline.
Pentru prezenţa pe tabloul principal, cei 32 de sportivi şi-au asigurat un cec de 20.000 de lire sterline, urmând ca suma să crească mult cu fiecare tur depăşit.
ADVERTISEMENT
La casele de pariuri, favorit principal este Ronnie O’Sullivan, care are o cotă de 3,20, fiind urmat de Judd Trump, care are cota 5,00 la victorie şi Mark Selby, cu 8,00. Mark Allen este cotat cu 12,00 la un succes.
FANATIK vă ţine la curent pe parcursul celor 17 zile de competiţie cu rezultate în timp real. Pe site-ul nostru urmăriţi cele mai noi ştiri de la Crucible, din Sheffield.
ADVERTISEMENT